Necuvintele...

Despre oameni si taceri n-ai sa auzi la fel de multe lucruri ca despre neoameni, netaceri. Vorbim de parca am manca ardei iute, ne ard cuvintele, iar oamenii ne plesnesc in fata cu taceri din ce in ce mai grave. Pe limba ni se inmultesc intre ele odraslele necuvintelor. Vom avea stranepoti tot mai dolofani pentru ca nu am stiut sa le citim macar povestea lui Harap Alb. Ne incurcam in lantul pe care ni l-am inconjurat in jurul picioarelor pentru a nu mai evada din monstrii sacri ai nerostirilor. La final nu vom mai sti nici “parola” vietii. Necuvintele acestea isi gasesc insa finalul fericit printr-o strangere de mana si o privire adanca in si dincolo de ochi. Plimbarile in stil eminescian, pe alei cu parfumuri de tacere, sunt o modalitate tot mai clara de a te exprima, de a lua contact fugitiv cu oamenii. Daca nu ar fi existat cuvantul si scrisul, nu ar fi existat nici litera datatoare de sens. Atunci in mintea oamenilor ar fi existat sonoritati, ecouri, gesturi ritualice, ar fi existat FAPTA… ceea ce e imens… Cred intr-o lume in care “ACTA” e mai pura decat “VERBA”. Limitele vorbei si scrisului nu sunt limitele lumii mele, cred in cuvantul de dincolo, si chiar daca acesta se face inteles cu greu, comunicarea interioara e mai mare si ne apropie mai mult unul de altul. Avem o identitate comuna atunci, sonoritatea vocii, muzicaliatea gandului interior. In acasta lume a necuvintelor nu vor face fata cei nesinceri. Sonoritatea aceasta a necuvintelor, ecoul care trebuie sa strafulgere privirea ne da sansa de a fi zeii faptei. In lumea aceasta vom incanta, vom medita, vom face atatea gesturi ritualice incat vom fi putin mai obositi decat in lumea in care cuvantul era primordial iar mainile ne vor atarna blege la sfarsitul zilei de la prea multe “acte”. Fapta nu ne va sfasia insa trupul de tot, cafeaua, ceaiul si alte licori ne vor pastra sufletul si trupul tare.