le non parole...

Am să caut rostul vieţii în frunzele care mor, zi de zi, toamnă de toamnă. Doar prin suferinţa toamnei simţi că trăiesti şi vrei să speri că vei reînvia într-o nouă primăvară, într-o nouă viaţă. Când vor fi căzut toate frunzele, atunci să-ţi aduci aminte să iubeşti mai mult. Vara iubirea vine de la sine, e un sentiment automat care se declanşează odată ce apesi butonul, la fel primavara şi iarna. Dar toamna, toamna te cuprind nostalgiile toate şi depresia nu te mai lasă să iubeşti ca un om, iubeşti ori ca o fiinţă divină, platonic şi zi de zi mai mult, ori ca un câine care nu latră niciodată, dar muşcă pe ascuns. Când te ingrijorezi de soarta frunzelor, atunci vei şti că iubeşti mai mult. Aminteşte-ţi de toamnă dacă nu poţi iubi, dacă un sentiment negru te învăluie.

Ganduri hai-hui...

Lumea e prea mică pentru a ne putea opune şansei reintalnirii noastre, atât de mică încât o poţi ţine şi în buzunar. Trăim într-un spaţiu comun, spaţiul sufletului, restul e doar umbră şi haos. Avem chiar şi un timp comun, dimineaţa amintirilor. Ce bine e când e iar lumină şi soare pe pământ! 29 septembrie 2003 " Ochii mari ca de broscoi/ lacrimi inghitite cu hohot de ras/ sania rupta si atarnata-n cui/ papusa fara par si-n chip de lut/ cuvinte impleticite in umbra necunoasterii. Cuvinte zgribulite, cuvinte mormaite, cuvinte asonore... " Ştiu că a fost o zi ideală pentru plimbare, dar de ce să te mulţumeşti să mergi când poţi să zbori? Te vor durea apoi aripile de atâta uitare, chiar dacă paşii te vor purta pe cele mai insolite cărări. Să zburăm cât mai sus, pentru că pasul cel zburdalnic şi sisific nu are nici un orizont uneori. Doar somnul să te facă să uiţi că ai aripi, şi dacă acestea ţi se vor zbate, va fi doar gândul că ziua de mâine nu ni se poate opune nouă. Să adormi în zborul aripilor, planand către un viitor nesisific. Nu rapiditatea ar fi esenţială. Continuitatea şi durata sunt termeni care depăşesc în valoare această grabă umană care nu duce decât pe drumuri greşite sau în alte cuvinte, mai morbide, spre pământ neasfaltat şi nepavat Ce incurcatura si abrambureala si cu viata asta! Constienti de neinfinitul ce ni s-a dat alergam dupa secunde si fericire ca flururii din floare in floare. Copilaria, deja trecuta, risipita, nu ne mai este calauza pasilor nostri si nici prilej de aducere aminte, nu pentru azi ci pentru maine. Uitam adesea binele ce ni s-a facut, uitam trandafirii ce i-am primit, uitam vorbele bune si mangaierile sufletului si ne amintim de lucrul promis si neimplinit, de privirea rauvoitoare a unui trecator calator, nevisator. Sa ne amintim dulcele sarut al clipei de ieri si sa-i pastram aroma si pentru maine. Am uitat poate cantecul mamei, bucuriile toate si ciresii infloriti. Oare nu iti mai aduci aminte de surasul copiilor, de mireasma florilor de salcam si liliac si de roua diminetilor de vara?( 2010) Am intrat pe poarta sufletului tau/ ca un soarece urmarit de o pisica dusmanoasa,/ Moartea era pisica care imi ameninta zilele si gatlejul/ credeam ca se termina bucuriile mele /am ajuns acolo ca o furtuna /am prins in gheare ultimele secunde ale absentei,/ ale tristetii si le-am aruncat intr-un tinut macabru /acolo le sta bine tristetii si altora ca ele/ de atunci nu mai am de-a face, nu mai am intrebari la adresa lor/ sunt ca un Quijote prea fericit,/ luptandu-ma cu bucurii prea mari /care nu imi incap in sacosa/ de unde atata bucurie? De ce mie atata fericire?/ Unde se termina fericirea?/ Tropaiam in palma uitarii si a mortii /o intaratam pentru a o face sa nu uite si de existenta mea /sau a non-existentei mele in viziunea ei /moartea insa m-a mangaiat/ m-a lasat cu tristetile mele/ iar in clipa de azi orice durere s-a dus pe apa sambetei/ s-a facut una cu cenusa .(2010) Every people has its own story. Life is a story. We are the character of our own books. Good things happen to the people who "open the book" to the others... When we will stop living from what the others said, we will be able to write our own book, I mean...to live our story, our life. When you can say that today is not yesterday, when you have the feeling of renewing inside, it is then you could say that you experience the biggest human progress. ( Atunci când clipa de azi nu se aseamănă cu cea de ieri, atunci când ai sentimentul renovarii interioare, atunci poţi afirma că ai parte de cel mai mare progres uman). Se veselesc florile pe câmp/ şi mişcările lor în vânt/ un cântec simplu formează./ A început din cer/ să cadă uşor o ploaie./ Dacă voi cauta petalele căzute/ în umedul pământ/mă tem să nu ating celelalte petale rămase/ şi să nu le tremure trunchiul plapand/ şi să se stingă./ Ochii lor admiră sfios/ cum picăturile grele de ploaie/ cad tremurând pe petalele lor/ şi răsună cântec de flori/ trebuie să le acopăr cu suflet cald/ să nu dispară în ploaia insensibila. Nu e nimeni dator cu moartea. În lumea furnicilor ar trebui să trăim noi; acolo nimeni nu plânge când o furnică moare şi drumul continuă în acelaşi ritm. În lumea furnicilor nu există suferinţă, ci doar cântecul muncii pe care noi nu-l auzim. Se deschide o uşă în ianuarie, viorelele înfloresc în februarie, se apropie martie cu vânturi primejdioase, aprilie aduce ploi triste, în mai floricelele răsar delicate, în iunie soarele luminează pământul de jur împrejur, iulie pregăteşte călduri arzătoare, august trimite săgeţi aurii, în septembrie se rumenesc poemele îmbelşugate, în octombrie cad ale toamnei nuci amarui, ultimele frunze cad în noiembrie şi anul îl încheie ninsul lui decembrie.

Jurnal intors...cu fata spre soare

17 ianuarie2011 Se face din ce în ce mai cald. E o primăvară sufletească aceasta. Va fi şi o vară frumoasă. Anul a început în forţe noi, proaspete şi stabile. Nici o clintire de la vechile principii nu a avut loc. Stă totul acolo, fără stâlpi de rezistenţa. Avem atâtea de făcut şi de zis încât tot ceea ce e abia început, stagnează, mocneste, se zvarcoleste. Nu e timp de stat, iar dimineţile sunt atât de frumoase şi blânde încât ai impresia uneori că doar dimineaţa trăieşti cu adevărat. Important în viaţă nu e cu câţi prieteni te lauzi, cât de mult îi apreciezi tu pentru faptele lor, ci cât de mult te împaci tu cu tine însuţi. Doar natură însăşi exprimă. Doar natură e pură poezie şi farmec. A pătrunde în tainele naturii înseamnă a înţelege poezia, a înţelege rostul şi sensurile toate. Oamenilor le stă bine atunci când sunt într-o totală împăcare cu natură. Le stă rău atunci când vor să domine sau sunt supuşi ca sclavii, naturii. Oameni tot mai mulţi încearcă să pară mai mari decât stîlpul filosofiei naturii, iar atunci, ceea ce rezultă din această incongruenta are efecte devastatoare asupra stării de bine actuale sau viitoare. Oricât aş gândi, oricât aş scrie, dacă nu fac un salt pentru a înţelege sensul vieţii, îmi vor fi în zadar atâtea definiţii şi scheme. Cuvintele îşi au rostul şi se fac auzite doar atunci când sunt spuse din inimă. Ceea ce nu au învăţat oamenii la timp nu ar trebui să te preocupe, ar trebui să te îngrijoreze doar adâncul sufletului şi cunoştinţele actuale ale celui din faţa ta. Comportamentul de azi nu vă fi câ cel de mâine sau de ieri la omul de bun simţ. Să faci din clipa de acum o eternitate, să alungi norii, să culegi doar roua-n zori şi raze de soare, să priveşti clipe şi să nu uiţi niciodată nimic. Ar fi oare acesta un bun îndemn spre fericire? Dar la ce bun, dacă toate sunt trecătoare? Oamenii sunt ca norii, vin şi pleacă, niciodată nu rămân, oricât le-ar fi de bine într-un loc. Oamenii din aceste zile sunt prea răzbunători pe clipa de acum, pe viaţă, pe moarte şi pe amintiri. Durerile sunt doar impulsuri pentru a te face să continui să mergi cu pas avîntat în viaţă. Dacă aştepţi prea mult în gară numai cu capul în ceas, s-ar putea ca timpul să te fure şi să uiţi că trebuie să pleci, că mai trebuie să şi revii sau că cineva te aşteaptă. Ca la carte trebuie să fii întâi cu tine însuţi şi apoi cu ceilalţi. Fii corect cu tine şi nu critica, lasă doar tăcerea să vorbească între doi oameni care se urăsc. Ura adesea vine din prostie, necitite şi neimformare. Când vei fi făcut pace cu tine însuţi, vei cunoaşte atunci toate adevărurile vieţii, toate tainele ce nu le-ai cunoscut până ieri. Oamenii se dau în vânt după informaţie, dar din câte aud şi văd oare câte foloase trag şi câte le primesc ca pe o răzbunare împotriva faptelor rele ale lumii. Pentru faptele rele de azi trebuie să te răzbuni intrând. Nu mai este timp şi pentru ură. Nu-mi zice că nu ştii să ierti, pentru că acesta e primul sentiment omenesc care nu va pieri atât timp cât există raţiune şi voinţă. A ordona lumea după bunul plac este sinonim cu a nu fi învăţat nimic de la natură, care pe toate le iartă. Natura nu moare niciodată, ea reînvie în orice secundă, ea e predestinată oamenilor cu suflet. Oricât de mult rău i-am face naturii, ea tot va găsi o cale să ne răsplătească nevoile şi durerile. Fiinţa umană nu e supusă nimănui, e independentă, însă natura e superioară din toate aspectele. Când nu vor mai exista reţineri, când se va zice totul, bun sau rău, atunci omul se va împăca cu sine însuşi şi cu ceilalţi.