Jurnal intors...cu fata spre soare

17 ianuarie2011 Se face din ce în ce mai cald. E o primăvară sufletească aceasta. Va fi şi o vară frumoasă. Anul a început în forţe noi, proaspete şi stabile. Nici o clintire de la vechile principii nu a avut loc. Stă totul acolo, fără stâlpi de rezistenţa. Avem atâtea de făcut şi de zis încât tot ceea ce e abia început, stagnează, mocneste, se zvarcoleste. Nu e timp de stat, iar dimineţile sunt atât de frumoase şi blânde încât ai impresia uneori că doar dimineaţa trăieşti cu adevărat. Important în viaţă nu e cu câţi prieteni te lauzi, cât de mult îi apreciezi tu pentru faptele lor, ci cât de mult te împaci tu cu tine însuţi. Doar natură însăşi exprimă. Doar natură e pură poezie şi farmec. A pătrunde în tainele naturii înseamnă a înţelege poezia, a înţelege rostul şi sensurile toate. Oamenilor le stă bine atunci când sunt într-o totală împăcare cu natură. Le stă rău atunci când vor să domine sau sunt supuşi ca sclavii, naturii. Oameni tot mai mulţi încearcă să pară mai mari decât stîlpul filosofiei naturii, iar atunci, ceea ce rezultă din această incongruenta are efecte devastatoare asupra stării de bine actuale sau viitoare. Oricât aş gândi, oricât aş scrie, dacă nu fac un salt pentru a înţelege sensul vieţii, îmi vor fi în zadar atâtea definiţii şi scheme. Cuvintele îşi au rostul şi se fac auzite doar atunci când sunt spuse din inimă. Ceea ce nu au învăţat oamenii la timp nu ar trebui să te preocupe, ar trebui să te îngrijoreze doar adâncul sufletului şi cunoştinţele actuale ale celui din faţa ta. Comportamentul de azi nu vă fi câ cel de mâine sau de ieri la omul de bun simţ. Să faci din clipa de acum o eternitate, să alungi norii, să culegi doar roua-n zori şi raze de soare, să priveşti clipe şi să nu uiţi niciodată nimic. Ar fi oare acesta un bun îndemn spre fericire? Dar la ce bun, dacă toate sunt trecătoare? Oamenii sunt ca norii, vin şi pleacă, niciodată nu rămân, oricât le-ar fi de bine într-un loc. Oamenii din aceste zile sunt prea răzbunători pe clipa de acum, pe viaţă, pe moarte şi pe amintiri. Durerile sunt doar impulsuri pentru a te face să continui să mergi cu pas avîntat în viaţă. Dacă aştepţi prea mult în gară numai cu capul în ceas, s-ar putea ca timpul să te fure şi să uiţi că trebuie să pleci, că mai trebuie să şi revii sau că cineva te aşteaptă. Ca la carte trebuie să fii întâi cu tine însuţi şi apoi cu ceilalţi. Fii corect cu tine şi nu critica, lasă doar tăcerea să vorbească între doi oameni care se urăsc. Ura adesea vine din prostie, necitite şi neimformare. Când vei fi făcut pace cu tine însuţi, vei cunoaşte atunci toate adevărurile vieţii, toate tainele ce nu le-ai cunoscut până ieri. Oamenii se dau în vânt după informaţie, dar din câte aud şi văd oare câte foloase trag şi câte le primesc ca pe o răzbunare împotriva faptelor rele ale lumii. Pentru faptele rele de azi trebuie să te răzbuni intrând. Nu mai este timp şi pentru ură. Nu-mi zice că nu ştii să ierti, pentru că acesta e primul sentiment omenesc care nu va pieri atât timp cât există raţiune şi voinţă. A ordona lumea după bunul plac este sinonim cu a nu fi învăţat nimic de la natură, care pe toate le iartă. Natura nu moare niciodată, ea reînvie în orice secundă, ea e predestinată oamenilor cu suflet. Oricât de mult rău i-am face naturii, ea tot va găsi o cale să ne răsplătească nevoile şi durerile. Fiinţa umană nu e supusă nimănui, e independentă, însă natura e superioară din toate aspectele. Când nu vor mai exista reţineri, când se va zice totul, bun sau rău, atunci omul se va împăca cu sine însuşi şi cu ceilalţi.