le non parole...

Am să caut rostul vieţii în frunzele care mor, zi de zi, toamnă de toamnă. Doar prin suferinţa toamnei simţi că trăiesti şi vrei să speri că vei reînvia într-o nouă primăvară, într-o nouă viaţă. Când vor fi căzut toate frunzele, atunci să-ţi aduci aminte să iubeşti mai mult. Vara iubirea vine de la sine, e un sentiment automat care se declanşează odată ce apesi butonul, la fel primavara şi iarna. Dar toamna, toamna te cuprind nostalgiile toate şi depresia nu te mai lasă să iubeşti ca un om, iubeşti ori ca o fiinţă divină, platonic şi zi de zi mai mult, ori ca un câine care nu latră niciodată, dar muşcă pe ascuns. Când te ingrijorezi de soarta frunzelor, atunci vei şti că iubeşti mai mult. Aminteşte-ţi de toamnă dacă nu poţi iubi, dacă un sentiment negru te învăluie.